Calitatea in invatamant

Calitatea în învăţământ este legiferată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 75/12. 07. 2005 – „Asigurarea calităţii educaţiei”, lege care prevede o evaluare externă, bazată pe standarde naţionale şi indicatori de performanţă, dublată de o evaluare internă. Ca instrumente, sunt înfiinţate două agenţii pentru asigurarea calităţii (învăţământ universitar şi preuniversitar, fiecare cu două departamente – unul pentru acreditare, altul pentru asigurarea calităţii). Acest prolog are rolul de jalonare a ceea ce urmează.
Întrucât educaţia înseamnă valoare iar cunoştinţele au valoare de întrebuinţare, putem face o paralelă între ce înseamnă calitatea în standardele internaţionale cu preponderenţă economică şi cum au fost aceste standarde bricolate ca să se reducă la învăţământul românesc.
ISO 9000 este colecţia de standarde internaţionale, independentă de specificul unui sector, ce descrie elementele pe care sistemul calităţii trebuie să le conţină, fără precizarea modalităţilor de implementare ale acestor elemente (care ţine de specificul fiecărei organizaţii). În activitatea practică se utilizează trei termeni pentru definirea calităţii:
1. calitatea proiectată – dezideratul
2. calitatea fabricaţiei – procesarea
3. calitatea livrată – cererea pieţei
Calitatea produselor se creează în cadrul procesului de fabricaţie dar se finalizează la consumator, astfel că interesele producătorului şi aşteptările consumatorului reprezintă două aspecte independente, legate între ele prin gradul de satisfacere.
Revenind la tema calităţii în învăţământ, remarcăm că Legea calităţii educaţiei are o abordare fragmentară a calităţii; mai mult, îi lipseşte o concepţie sistemică articulată deoarece:
- Se defineşte calitatea proiectată însă lipseşte calitatea fabricaţiei (şcoala + dascălii + managementul lor)
- Lipseşte cu desăvârşire calitatea livrată, adică gradul de utilitate socială a produsului şi interesele societăţii
Punctul de vedere al producătorului este exprimat, al consumatorului nu este nici măcar menţionat. Totuşi, legiuitorul nu s–a întrebat în prealabil dacă această calitate în educaţie convine comunităţii, absolvenţilor în ultimă instanţă? Satisface ea nevoile, fie ele şi temporare? Reprezintă un produs de încredere?
Fireşte, aceste întrebări retorice nu află răspuns imediat însă definesc modul de lucru al subsistemului legislativ: superficial, ineficient şi suficient. Din păcate, problemele calităţii în învăţământ, aşa cum au fost ele rezolvate prin O. U. nr. 75/12. 07. 2005 nu se opresc aici. Iniţiativa MEdC de a se autoevalua obturează problema de fond: cine evaluează învăţământul, ghidat de o lege zisă organică ce a fost moşită cinci ani şi peticită cu nenumărate adnotări ulterioare, toate de natură particulară?
Calitatea ar trebui evaluată mai întâi de Ministerul Muncii, prin statisticile privind cuprinderea forţei de muncă (de toate nivelurile), fluctuaţia angajaţilor, gradul de acoperire cu personal calificat în domeniu, cheltuielile cu reconversia profesională, şomajul pe categorii profesionale etc. etc.... dacă s–ar dori o acţiune obiectivă! Pare–se că ministerele nu fac parte din acelaşi guvern... însă oricare ar fi acel guvern, se vădeşte prea puţin preocupat de calitatea viitorului forţei de muncă.
Calitatea în educaţie reprezintă expresia finală a aşteptărilor, dacă aceasta este prima definiţie luată în considerare (există şi definiţia conform căreia calitatea reprezintă costul cel mai mic pentru o utilizare dată). O. U. nr. 75/12. 07. 2005 s–a grăbit să instituţionalizeze două agenţii aservite Ministerului Educaţiei şi Cercetării; cu alte cuvinte se produce o autoevaluare. ARACIS (fostă Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică) – populată cu membri din învăţământul superior; ARACIP (fostă Comisia Naţională de Evaluare şi Acreditare a Învăţământului Preuniversitar) – în subordinea MEdC şi fără componenţă explicită... cum o să–şi exprime ele opinia independentă din interior când, chiar de bună credinţă fiind, nu au decât termene de comparaţie idealizate... de dascăli?!
Cât despre comisiile interne de evaluare... un citat din lege relevă suficient de bine cum se poate aplica o ordonanţă de urgenţă: „Organizaţia furnizoare de educaţie elaborează şi adoptă propria strategie şi propriul regulament de funcţionare a comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii. Conducătorul organizaţiei este direct responsabil de calitatea educaţiei furnizate.” [Art. 11 (2) (3)]. Dând mână liberă instituţiilor şi ameninţând, başca verificările inspectoratului şcolar la şcoli şi a „direcţiilor de resort” în general ne putem aştepta doar la stive de documente justificative produse pe stoc.
O primă concluzie reprezintă tot un citat (aproximativ!): „Ca să îngropi o problemă, creezi o comisie”. Din păcate, comunitatea europeană chiar urmăreşte calitatea în educaţie... însă pragmatic, nu balcanic.

Ziua Internatioanala a Educatiei

De Ziua Internationala a Educatiei, profesorii, elevii si studentii romani nu prea au motive de sarbatoare.

Sistemul autohton de invatamant este considerat invechit, ineficient si nemotivant, iar majorarea salariilor cadrelor didactice ramane principalul subiect de polemica.

Aflati, teoretic, in zi festiva, mentorii si discipolii deopotriva sunt nemultumiti de starea actuala a sistemului de invatamant romanesc, pentru ca metodele de predare sunt invechite si bazeaza pe teorie, si nu pe practica, iar activitatea didactica este prost platita.

Incepand de la elevi si parinti si terminand cu profesorii, toti critca starea educatiei si conditiile pe care le ofera institutiile de invatamant.

"Avem un milion de teme pentru acasa si prea mult de invatat. Eu as vrea ca orele sa fie ca la Discovery, cu exemple si experimente, nu doar formule si definitii. Mie scoala mi se pare plictisitoare de multe ori si cam obositoare", spune un elev de clasa a VIII-a la o scoala din Buzau, citat de NewsIn.

Studentii sunt la fel de sceptici in privinta calitatii invatamantului. Prea multa terorie si prea putina practica, dezorganizare si conditii proaste pentru discipolii invatamantului superior - acestea sunt principalele critici aduse de studenti sistemului educational romanesc.

Nici parintii nu cred ca scoala este suficient de atractiva pentru copii lor. "Invatamantul se lauda cu scoli cu traditie si cu profesori dedicati. Sunt, nu zic nu, dar sunt si multi nepregatiti. Si traditia este de prea multe ori una a predarii intensive. Multi copii cred, din pacate, ca educatia insemna ore lungi de informatie prea putin interesanta, plictisitoare", considera un parinte.

Pe partea activa a procesului educativ, profesorii si specialistii in educatie cred ca invatamantul romanesc este invechit si se aliniaza greu cerintelor societatii moderne.

"Centrat mai degraba pe profesor decat pe student, in consecinta anacronic, ineficient, nemotivant pentru student si, in mare masura, inutil, pentru ca studentul nu afla niciodata de ce ar fi relevant ceea ce invata, cam asta este invatamantul romanesc", spune un asistent universitar care a renuntat la catedra de la Academia de Studii Economice pentru un post de cercetare in strainatate.

El adauga ca una dintre cele mai grava probleme ale educatiei superioare este blazarea, in conditiile in care studentul este dezinteresat pentru ca nu prea intelege importanta a ceea ce i se preda, iar profesorul are la dispozitie prea putine mijloace materiale. sursa Ziare.ro

Tinerii în fata problemelor sociale

Un sondaj de opinie efectuat la diferite institutii de invatamant, a scos la iveala problemele de care se lovesc tineri de varste variate. Astfel, tinerii de 16-18 ani spun ca originea problemelor ce se isca trebuie cautata în atentia insuficienta din partea celor maturi; cei cu vârsta cuprinsa între 19-21, partial 22 de ani gasesc izvorul problemelor în lipsa experientei de viata si cei de 22-24 de ani sustin ca de vina este perioada de tranzitie care traverseaza societatea. Printre problemele cele mai stringente cu care se confrunta societatea în prezent si în special tinerii au fost numite insuficienta mijloacelor financiare (53%), lipsa locurilor de munca (21,25%), alcoolismul, stupefiantele, bolile venerice (22,75%), neîntelegerile între tineri si maturi (3%). 47% din cei chestionati prefera ca odata aparute, problemele sa le rezolve singuri, 24% (majoritatea de gen masculin) le rezolva cu ajutorul prietenilor, 25,5% nu pot sa le solutioneze fara parinti si rude cu influenta si numai 3,5 % merg la biserica si cauta raspunsul la duhovnic. Interesant este faptul ca 62 % dintre respondenti nu au un parinte duhovnic, la care sa se marturiseasca regulat, 28% nici nu stiu ce înseamna parinte duhovnic si doar 10% au un parinte duhovnic..

Paradoxal, dar cel mai mult tinerilor de azi le este frica de singuratate, lipsa banilor destui pentru a-si aranja viata situându-se pe locul doi si frica de calamitati naturale pe locul trei. De aceea si circa 49% dintre respondenti au aratat ca lipsa prietenilor, incapacitatea de a comunica cu semenii, timiditatea sunt pentru ei o adevarata problema, în acelasi timp, însa, atunci când apare vreo problema prefera sa se refugieze în linistea camerei lor. Este o problema caracteristica mai ales pentru persoanele de gen feminin cu vârsta cuprinsa între 16-19 ani. În bratele celor dragi îsi gasesc refugiul aproape (25%), la medic nu merge nimeni, iar la biserica aproape de 5% din cei chestionati.

În speranta de a vedea ce fel de atitudine iau tinerii vis-a-vis de asemenea fenomene cum sunt fumatul, narcomania, avortul, divortul, s-au formulat si câteva întrebari ce au permis acest lucru. Fata de tinerii care fumeaza majoritatea respondentilor (76%) sunt indiferenti si nu iau deloc nici o atitudine. 28 % dintre acestia au fumat cândva sau fumeaza în prezent. Doza zilnica de nicotina ajungând pâna la un pachet de tigari pe zi (la persoanele de gen feminin aceasta ajunge în mediu la 10 tigari). Curiozitatea si prietenii - au fost factorii care au dat nastere acestui viciu si pe care iau specificat respondentii. Altii 22 % îi compatimesc pe fumatori si numai 2% îi dispretuiesc.

Nimeni din cei care au fost chestionati nu au prieteni care se drogheaza. Iar în ceea ce priveste avortul rezultatele sunt foarte interesante. Barbatii în majoritatea cazurilor nu ar îndreptati o femeie care a recurs la avort în nici un caz, specificând ca copilul nu poarta nici o vina, indiferent de situatie. Altii ar face-o în cazul în care ambii ar simti necesitatea înfaptuirii acestui pas. Mai putinii barbati si mai multe persoane de gen feminin au aratat ca lipsa mijloacelor de întretinere a celui nou-nascut ar fi o îndreptatire pentru faptasa. Aproape 38,75 % sunt de parerea ca o boala grava, transmisibila prin ereditate sau pericolul de moarte pentru mama ar fi o scuza.

Pentru multi tineri de azi (69%) dragostea mai reprezinta înca o virtute. Ea naste si rezolva probleme deopotriva. Pentru acestia a te întâlni cu o persoana de sex opus înseamna a se dezvolta multilateral, a obtine o anumita stabilitate în relatii. Persoanele cu vârsta cuprinsa între 20-24 de ani se gândesc deja la o eventuala casatorie. Cei de vârsta mai mica considera ca dragostea naste probleme, de aceea daca si se întâlnesc cu cineva este pentru ca sa se simta mai pe pozitie sau o fac din interes, pentru ca toti fac asa. Putini la numar (15,25%) sunt cei care idealizeaza dragostea sustinând ca ea le rezolva pe toate.

Fata de divort, tinerii iau o atitudine ostila. Pusi în situatia de a trai în preajma parintilor divortati, chiar si pentru cei trecuti de vârsta de 20 de ani acest lucru în majoritatea cazurilor este de neconceput. 37% nu pot sa-si închipuie asa ceva, 23% sunt deplin încredintati ca parintii lor nu pot face asa ceva. Cu mama ar prefera sa ramâna 24% dintre care 20% - fete. Cu tata 12% dintre care 2% - fete. Si 6 % (tineri trecuti deja de vârsta de 21 de ani) prefera sa traiasca în acest caz singuri, vizitându-i periodic pe ambii parinti.

Este interesant si important de mentionat faptul ca persista printre tinerii de azi sentimentul autoblamarii, ei obisnuind sa gândeasca „problema e în mine” ori de câte ori apar ele (88, 75%). Ca parintii sunt de vina în problemele lor cred 2,25% dintre respondenti, iar ca saracia în care se afla Moldova este izvorul tuturor problemelor obisnuiesc sa gândeasca 9% dintre cei chestionati.

Asadar, tinerii de azi se vor a fi protejati mai întâi de toate de stat (desi poate ca e necesar sa se înteleaga ca odata cu stabilirea unor relatii „capitaliste” se vrea o conlucrare între stat si cetatean), ei au nevoie de o atentie mai sporita din partea celor maturi si poate ca de o prezenta mai accentuata a lui Dumnezeu în vietile lor…

APEC

Care este varsta minima pentru angajare?

Sezonul estival se incheie si odata cu el inceteaza si o serie de contracte individuale de munca pe perioada determinata ale elevilor si studentilor incheiate pentru desfasurarea unor activitati cu caracter sezonier. Deschiderea noului an scolar si universitar nu reprezinta insa pentru toti elevii si studentii motivul abandonarii prestarii muncii in calitate de salariat.

Pentru aceia care doresc obtinerea unor venituri suplimentare celor pe care parintii le asigura pentru intretinerea pe parcursul anilor de studii, exista alternative demne de a fi retinute. O varianta convenabila ambelor parti ale raportului de munca este prestarea acesteia in temeiul contractului individual de munca cu timp partial, care poate fi incheiat atat pe perioada nedeterminata sau determinata.

Ceea ce trebuie sa stim este ca varsta minima pentru angajarea unei persoane este de 16 ani.

Cu acordul parintilor sau al reprezentantilor legali, persoana fizica poate incheia un contract de munca in calitate de salariat si la implinirea varstei de 15 ani, pentru activitati potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile si cunostintele sale, daca astfel nu ii sunt periclitate sanatatea, dezvoltarea si pregatirea profesionala.

Este interzisa incadrarea in munca a persoanelor sub varsta de 15 ani.

Exemple de proiecte- in limba franceza

Objectifs
Cross the cultural divide / learning together.


Valeur pédagogique
Les élèves ont appris qu’au sein de l’Union européenne les systèmes éducatifs étaient parfois très différents les uns des autres, par exemple, le calendrier des vacances et la liste des matières enseignées différaient d’un pays à l’autre. Après avoir examiné le site de notre école partenaire avec nos élèves, nous avons engagé plusieurs discussions avec eux. L’une d’elles démarra lorsque nos élèves se sont rendu compte que les élèves britanniques abordaient la question des aliments non-nutritionnels à l’école. Ils ont trouvé l’idée à la fois intéressante et surprenante.


Utilisation pédagogique des outils TIC
Au fil du projet, nous avons dû changer nos objectifs pédagogiques ainsi que les outils techniques utilisés. Nous pensons avoir améliorer la qualité de l’enseignement dans la classe tout en développant notre pratique pédagogique et nos compétences TICE. Nous avons commencé par enseigner grâce aux TICE. Nous avons intégré l’usage des ordinateurs, de l’Internet et nous sommes servi de l’interactivité des TIC en mettant en place une correspondance électronique, qui est devenue, depuis, une pratique courante à l’école. Nous avons mis au point un rétro-planning détaillé et défini des objectifs pédagogiques, des méthodes de travail et techniques précis. Nous avons le projet de développer des outils qui nous permettront de développer l’éducation interculturelle dans le cadre de futures collaborations avec des écoles européennes.


Évolution du travail
Nous avons enregistré le projet. Nous n’avons pas encore planifié de communication régulière avec nos partenaires, mais nous travaillons avec nos élèves chaque semaine. Parfois il nous arrive de consacrer une journée en projet en l’incluant dans le travail fait en classe. Les élèves ont pris des photos numériques des alentours de l’école et ont envoyé des courriels dans lesquels ils présentent leur journée à l’école et les matières qu’ils sont en train étudier. Par exemple, ils ont abordé les objectifs TIC de notre projet, le ECDL (European Computer Driving Licence for children).

Evaluation
Cette expérience fut très enrichissante pour les enfants. En découvrant leurs partenaires britanniques, ils ont compris pourquoi l’apprentissage d’une lange vivante est importance. Au fil du projet, ils ont eu l’impression que l’Angleterre se rapprochait peu à peu. Les élèves ont pris des initiatives en nous envoyant, par exemple, des courriels depuis chez eux – leurs parents ont également participé en les aidant dans la traduction en anglais. Les enfants ont ainsi acquis de nombreuses compétences en communication et en travail de groupe.



Résultat
Ce partenariat entre deux pays a permis de stimuler la curiosité des élèves et de les motiver dans leur apprentissage. Au sein de la classe, la diversité des milieux socioculturels d’origine et des expériences de chacun a permis de mettre l’accent sur l’acquisition de connaissances et d’accroître l’intérêt des élèves pour les questions européennes.


Retombées
Nous avons évalué notre projet eTwinning avec nos élèves qui se sont dits très satisfaits du résultat et enthousiasmés par l’expérience. Notre école compte un grand nombre d’élèves d’origine étrangère. Les retombées d’une telle opération sur notre établissement sont notables et très positifs. Le résultat le plus marquant est que eTwinning a permis de développer l’assurance et le sens des valeurs de nos élèves. Les origines ethniques ou socio-économiques de nos élèves n’ont pas représenté des barrières dans la mise en place de ce partenariat européen. eTwinning a permis d’ouvrir notre école sur le monde extérieur et de renforcer ses contacts européens.


Astuces
Therese Hagberg, l’une des enseignantes suédoises, s’intéresse tout particulièrement à des questions didactiques telles que la promotion de l’apprentissage interculturel et les TICE. D’après elle, eTwinning a permis de faire évoluer les pratiques pédagogiques en classe et contribue à l’innovation dans ce domaine.

Sistemul educational in Franta

Sistemul educational in Franta

Franta este tara cu o mare varietate geografica, fiind un cadru ideal de experimentare a ideilor noi pentru studentii amatori de aventuri din toata lumea. In munti se poate schia iarna, plajele Mediteranei sunt atractive vara, iar zonele deluroase ofera faimoasele regiuni viticole. Multe scoli in Franta combina cursurile de fiecare zi cu activitati diferite, cum ar fi sporturile, degustarea vinurilor sau initierea in arta culinara.

Educatia preuniversitara
Dupa terminarea studiilor gimnaziale (care dureaza patru ani), elevii pot opta fie pentru educatie generala/tehnologica, in licee unde se pregatesc pentru bacalaureat sau pentru bacalaureatul tehnologic, in trei ani, fie pentru invatarea unei meserii, in scoli profesionale unde se pregatesc mai intai pentru Certificatul de Aptitudini Profesionale (" Certificat d'Aptitudes Professionnelles ") sau Brevetul de Studii Profesionale (" Brévet d'Etudes Professionnelles ") in doi ani si apoi, pentru cei care doresc sa continue, pentru bacalaureatul profesional, dupa inca doi ani.

Educatia universitara
Educatia superioara in Franta este caracterizata printr-un sistem dual: studiile se fac in universitati (incluzand institute politehnice de stat - " Instituts nationaux polytechniques ") la care participa un numar mare de studenti, in Grandes Ecoles si alte institutii de educatie superioara profesionale cu reguli de admisie selective. Programele universitatilor sunt in general concentrate asupra cercetarii si aplicantiile sale practice.
In timp ce majoritatea institutiilor reprezinta responsabilitatea Ministerului Educatiei, unele Grandes Ecoles fac parte din alte ministere. Universitatile sunt alcatuite din unitati care ofera un curriculum in domenii academice si din diferite institutii si scoli, cum ar fi IUT, care ofera cursuri de inginerie si tehnologie si programe speciale de Management, Stiinte Politice, Limbi straine si Educatie Fizica, IUFM (" Instituts Universitaires de Formation des Maitres ") care ofera cursuri pregatitoare pentru invatatori si profesori de gimnaziu, IUP (Instituts Universitaires Professinels), care ofera cursuri tehnologice si cursuri practice. Grandes Ecoles ofera un standard inalt de pregatire profesionala in trei sau mai multi ani dupa doi ani de clase preparatorii si dupa luarea unor examene foarte selective la inscriere. Ele ofera studii in domeniul stiintelor, cursuri de pedagogie si cursuri pentru afaceri. Cinci institutii catolice pentru studii universitare pregatesc fie pentru diplome traditionale sau profesionale sau pentru a deveni preoti. Diplomele recunoscute national sunt conferite de universitati.

Primul stadiu in studiile universitare: "Premier Cycle"
Primul ciclu al studiilor de lunga durata este alcatuit din cursuri generale, la diferite materii de studiu. La doi ani dupa bacalaureat se poate obtine o Diploma de Studii Universitare Generale (" Diplôme d'Etudes Universitaires Générales " (DEUG)) unde se mentioneaza domeniul de specializare. In medicina, primul ciclu este numit PCEM. Pentru a intra la "Grande Ecole", sunt necesari doi ani de studii preparatorii.

Al doilea stadiu in studiile niversitare: "Deuxième Cycle"
Al doilea ciclu urmeaza in mod normal la un an dupa licenta si inca unul dupa " Maîtrise ". In domeniile profesionale, se obtin urmatoarele " Maîtrise " la doi ani dupa obtinerea DEUG: " Maîtrise des Sciences et Techniques (MST) ", " Maîtrise des Sciences de Gestion (MSG) ", " Maîtrise des Méthodes Informatiques appliquées à la gestion (MIAGE) ". " Maîtrise " este acordata trei ani dupa obtinerea DEUG (sau DUT). In medicina, acest ciclu (DCEM) inseamna patru ani de studii si de stagiat in spital. In stomatologie si farmacie, se obtine " Diplôme d'Etat de Docteur en Chirurgie Dentaire " si " Diplôme d'Etat de Docteur en Pharmacie ", dupa sase ani. In " Grades Ecoles " se acorda diplome in inginerie, comert si litere, in general dupa obtinerea DEUG, DUT sau a CPGE. Titlul de inginer este " Titre d'Ingénieur " este oferit de scoli de inginerie independente sau de catre scolile de inginerie din cadrul universitatilor, dupa cinci ani de studii. Unele scoli de inginerie accepta studenti in urma unui examen de admitere, la doi ani de studii dupa promovarea bacalaureatului (in acest caz, studiile dureaza cel mult trei ani), sau in functie de rezultatele obtinute la bacalaureat urmat de teste de aptitudini si de un interviu (in acest caz, studiile vor dura patru, pana la cinci ani).

Al treilea stadiu al studiilor universitare: "Troisième Cycle"
In al treilea stadiu, studentii se specializeaza si se pregatesc pentru cercetare. Se ofera doua posibilitati: una profesionala, care duce dupa un an la obtinerea unei " Diplôme d'Etudes Supérieures Spécialisées (DESS) " si una doctorala, care duce dupa un an la obtinerea unei " Diplôme d'Etudes Approfondies (DEA) ", dupa care incepe pregatirea pentru doctorat. Diploma de doctorat se obtine dupa trei sau patru ani de cercetare individuala.

POLITICA EUROPEANA DE TINERET

Dialogul structurat este un instrument util folosit pentru implicarea activa a tinerilor in dezbaterile si dialogurile politice privind agenda europeana. Este o urmare directa a Cartii Albe a tineretului si consecinta logica a Pactului European pentru Tineret. Dialogul este structurat pe teme si ani: in 2007 se va concentra pe integrarea sociala si profesionala a tinerilor, in 2008 pe dialogul intercultural, iar in 2009 pe viitoarele perspective ale politicii de tineret la nivel euroepan. Dialogul structurat contribuie la implementarea Planului D pentru Democratie, Dialog si Dezbatere al Comisiei Europene si la celebrarea celei de-a 50-a aniversare a Tratatului de la Roma. Saptamana Europeana a Tineretului si evenimentele de tineret organizate de fiecare Presedintie a Consiliului reprezinta ocazii majore pentru tineri de a-si face auzita vocea si de a contribui la elaborarea politicilor la nivel european in domeniile lor de interes. Actiunea 5.1 a Programului Tineret in Actiune finanteaza proiecte in cadrul dialogului structurat.

Tineri si dinamici

Cei implicati deja in actiuni de voluntariat cunosc programul iar multi dintre ei, mii am putea spune, au luat parte pana acum la activitati de sub umbrela sa. Cu toate acestea, foarte multi dintre cei care nu s-au numarat printre participanti cunosc programul Tineret in actiune.

Impreuna cu avantajele economice care au insotit 1 ianuarie 2007 in Romania, o serie de beneficii au venit si pentru tinerii implicati in munca de ONG. Schimburile de tineret au devenit o actiune in care te poti implica cu usurinta. Intiativele grupurilor de tineri voluntari sunt si ele mai bine sustinute, la fel ca si proiectele pentru democratie. Poti sa locuiesti o perioada indelungata intr-o tara straina si sa inveti din experienta interculturala prin intermediul proiectelor Serviciului European de Voluntariat. Deschiderea catre exterior poate forma retele care sa duca la realizarea de proiecte internationale cu mai multa usurinta.

Pentru toate acestea, sume mari de bani sunt investite de Comisia Europeana in platforma, motiv pentru care devin chestionabile rezultatele concrete in Romania, cu atat mai mult cu cat aici multe zerouri nu inseamna neaparat eficienta sau succes.

Andrei Popescu, coordonatorul departamentului Tineret in Actiune, este persoana cea mai avizata sa raspunda intrebarilor legate de acest proiect, motiv pentru care BizCampus a luat la bani marunti rezultatele proiectului in Romania si a masurat in cifre implicarea tinerilor in voluntariat.

Mii de tineri straini la noi si mai multe mii dintre ai nostri la ei

Conform datelor furnizate de Andrei Popescu pe baza rapoartelor anului trecut, in 2007, aproximativ 5000 de tineri au luat parte la activitati din platforma Tineret in Actiune finantate de Agentia Nationala din Romania. Dintre acestia aproape 3500 au fost romani iar restul de alte nationalitati europene. Categoria de varsta care a stiut sa “profite” cel mai bine de aceasta oportunitate este cea a tinerilor cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani.

Cand vine vorba despre o ierarhie a popularitatii proiectelor, se remarca succesul activitatii “Initiative ale tinerilor”. Andrei Popescu explica acest fenomen prin faptul ca activitatea nu este una cu buget foarte mare (aproximativ 8000 euro) si permite si ONG-urilor mici sa acumuleze experienta in astfel de proiecte. Este de asemenea vorba despre o activitate fara cooperare transnationala. “Anul acesta, activitatea Intiative ale Tinerilor are un buget de 390.000 euro, care a fost deja alocat dupa primele 3 runde (din totalul de 5 pe an). Pentru a echilibra lucrurile noi, am solicitat Comisiei Europene un amendament si s-a suplimentat aceasta actiune cu inca 300.000 euro; ne asteptam sa cheltuim acesti bani si poate si in plus”, spune Andrei Popescu.

Proiecte pe masura fiecaruia: experienta si Actiunea merg mana in mana

Proiectele la care au acces tinerii din ONG-uri care doresc sa aplice la aceste fonduri se disting si in privinta gradului de implicare; astfel, se potrivesc atat organizatiilor mici cat si celor cu mai multa experienta.

“Probabil succesul ‘Initiative ale tinerilor’ se datoreaza si gradului de dificultate pe care un proiect il implica. Din acest punct de vedere, poate ca aceasta este actiunea in care ONG-urile incerca sa isi faca mana, pentru ca este o actiune destul de simpla, atat la nivelul gestiunii bugetului cat si la nivel de activitati” este de parere Andrei Popescu. Tot el adauga: “Pasul urmator ar fi o actiune de tipul ‘Schimburile de tineri’, care este o intalnire a tinerilor si se poate desfasura de la 3 pana la 18 luni. Aici ai insa nevoie si de parteneri externi. Exista acum tot felul de instrumente prin care cei interesati pot gasi parteneri… Dupa care, urmatoarea etapa ar fi cea de ‘Formare si Retele’. Aceasta consta in activitatile de constituire de parteneriate. Al patrulea pas ar fi proiectele pentru democratie participativa in care insa organizatiile se implica mai greu”. La polul opus se afla proiectele care necesita bugetul cel mai mare. “Cea mai complexa actiune este insa Serviciul European pentru Voluntariat pentru ca se intinde pe o perioada mare, presupune o pregatire anterioara pentru a putea preveni eventualul soc cultural dar si pentru a invata cum sa gestionezi activitatile ce vor fi desfasurate”, precizeaza Andrei Popescu.

Si cum ramane cu voluntariatul?

Pentru ca un tanar sa poate beneficia de aceste proiecte este insa o etapa la care el trebuie sa ajunga: sa fie voluntar, sa fie implicat in lucrul in folosul comunitatii in care traieste si sa demonstreze ca nu ramane inert la provocarile pe care societatea actuala le ridica.

O piesa este lipsa atunci. Exista bani, exista tineri dar cum facem sa exista si motivarea lor? “Rolul nostru este destul de limitat si nici nu prea avem voie sa intram in acest domeniu pentru ca nu intra in atributiile noastre si tine de alte institutii. Ceea ce putem face este organizarea de cursuri de formare” recunoaste Andrei Popescu. Si cu toate acestea, realitatea bate fondurile si… asteptarile “In afara celor 2 cursuri care sunt tehnice, legate de mecanismele de desfasurare a programului: scrierea propunerilor de finantare si management de proiect, mai sunt si cele 2 tematice care tin de dezvoltarea unor competente pe langa program si se pot folosi si in alte contexte: voluntariat si educatie nonformala. Cursul de voluntariat a fost o dezamagire, au fost 2 cursuri cu prezenta destul de slaba. Este clar ca nevoia tinerilor de a se implica in actiuni de voluntariat nu este foarte constienta in acest moment”, este de parere coordonatorul departamentului Tineret in Actiune.

Explicatia lui Andrei Popescu este pe cat de logica, pe atat de realista: ”Cu cat esti mai educat, cu atat iti dai seama ca este nevoie sa inveti mai mult”. Prin urmare, acolo unde nivelul educatiei este scazut, nu poate exista constientizarea nevoii de cunoastere si grija pentru societatea in care traiesti.

In alte conditii, nu am fi putut vorbi despre un nivel al educatiei scazut, dar nici de laudat. Iar cum educatia si cultura merg mana in mana, de ce sa facem voluntariat cand am putea sa citim un tabloid, sa facem gratar in fata scarii, sa utilizam strada drept cos de gunoi comun si sa ascultam “cantece de dragoste de origine orientala, cu melodii duioase si taraganate” dupa cum le descrie Dictionarul Explicativ al Limbii Romane?

Luminita Mandache

Şcoala şi educaţia creştină

A modela fiinţa copilului după prescripţiile religioase începe cu botezul administrat la vârsta legiuită de Biserică. Botezul fiind o Taină care ne descătuşează de consecinţele păcatului originar, constituie fondul cel mai fericit pe care urmează să se edifice sufletul copilului. Starea de puritate şi deschiderea către Dumnezeu favorizează hotăritor o grefare organică a educaţiei religioase pe structura infantilă. Educaţia religioasă, însă, devine obligatorie şi posibilă în faza de creştere a copilului, când începe să-şi reprezinte conştient realitatea în care trăieşte. Să nu ne facem, însă iluzii că acest moment contrabalansează starea de stăpânire a instinctelor şi de exprimare prin intermediul lor a copilului. Importanţa religiei pentru copii De altminteri, predominanţa instinctelor îi asigură copilului o promptitudine şi o pertinenţă în acţiuni şi reacţiuni pe care exerciţiul intelectual i le va furniza anevoie mai târziu. Iar dacă ne gândim că faptul credinţei debutează dincolo de formele raţionale ale cunoaşterii, şi că acestea doar îl întăresc, înţelegem mai bine de ce modelarea religioasă trebuie să aibă loc în stadiul performativ al conştiinţei. Copilul este împresurat şi covârşit de necunoscut. Nevoia lui de echilibru şi certitudine este acută. Dumnezeu fiind în centrul vieţii şi constituind izvorul suprem al temeiurilor noastre, acţionează asupra copilului, infinit mai mult decât asupra omului matur. Alături de această nevoie a unui sentiment de siguranţă pe care copilul îl trăieşte în forme embrionare, dar puternice, mai ales la treapta de ivire a conştiinţei, în care se situează momentul celei mai puternice receptivităţi a înrâuririi din partea persoanelor care îl înconjoară. Atunci el are nevoie de puterea pe care i-o strecoară Dumnezeu în suflet, ca şi în trup, şi este apt să primească formele primare de religiozitate, într-un chip firesc şi greu de zduncinat. El este mult mai deschis să primească misterul divin decât să-1 accepte şi să-l înţeleagă raţional. Este o greşeală să se creadă că discriminarea dintre bine şi rău, dintre frumos şi urât şi dintre plăcut şi neplăcut este o fază târzie în dezvoltarea copilului. Ea apare într-un stadiu mult mai timpuriu decât îşi închipuie oamenii neavizaţi în problemă. Or, este o datorie a noastră să insuflăm copilului dreapta şi utila orientare a instinctului său de a distinge binele de rău şi totodată, şi poate chiar în primul rând, să-i inoculăm sentimentul că existenţa lui este ocrotită de un factor atât de puternic, care însă nu rămâne un simplu principiu formal şi indiferent, ci există ca o fiinţă destinată să ne pătrundă întreaga viaţă. Acţiunea pedagogică exercitată asupra copilului trebuie să înceapă odată cu primele înfiripări ale conştiinţei. Atunci este cu adevărat eficientă, aşa precum toate fenomenele sunt mai uşor de modelat în stadiul lor iniţial. Acest adevăr este cu atât mai hotărâtor în cazul copilului. Nu trebuie neglijată forţa prestigioasă pe care o exercită decorul şi cadrul unei biserici, impunând, astfel aducerea lui în atmosfera Sfântului Lăcaş. Metoda religioasă Afirmaţia de mai înainte subliniază necesitatea prezenţei copilului la desfăşurarea slujbelor religioase spre a i se insufla adoraţia Sfintei Treimi şi veneraţia faţă de lucrurile Sfinte. De asemenea, mintea acestuia este mai receptivă la adevărurile credinţei, dacă ele sunt exprimate într-un chip mai plastic şi intuitiv. Naraţiunile din Vechiul şi Noul Testament sunt mai potrivite şi mai convingătoare pentru copil decât interpretarea şi analiza lor semantică. Educaţia religioasă îşi atinge scopul insuflându-i o stare de religiozitate, adică de primire plină de încredere a fenomenului religios, şi nu de transformare a copilului într-un om al Bisericii, ceea ce pentru el, la vârsta lui fragedă este cu neputinţă de realizat. Dacă mai târziu, în faza de preadolescenţă şi, îndeosebi în faza de adolescenţă, tânărul este apt să asimileze adevărurile credinţei pe cale raţională, trebuie să înţelegem de aici că la vârsta copilăriei, calea lui de cunoaştere este preponderent intuitivă. Deoarece copilul îşi pune nenumărate întrebări asupra lucrurilor care-1 înconjoară, învăţământul religios îi procură un sistem de explicaţii utile şi satisfăcătoare. Căci atâta vreme cât el se întreabă asupra misterelor lumii şi este lăsat să-şi răspundă singur la ele, rămâne în chip fatal într-o stare de pauperitate şi primitivitate, total nefavorabile pentru echilibrul şi cerinţele lui de dezvoltare. Pentru un copil, nevoia de a-şi explica fenomenele pe care le sesizează este de o importanţă vitală. El vrea să ştie "De ce…?" şi "Pentru ce...?" lumea a fost întocmită ca atare. Acesta este un motiv puternic pentru ca religia să-i împărtăşească odată cu adevărurile de credinţă şi viziunea ei asupra lumii. Evident că această viziune va fi însuşită de copil pe calea intuiţiei care este facultatea lui mentală principală. Predarea religiei prin pilde care înveşmântează principiile ei, oferă copilului inteligibilitatea care îi este necesară, dar păstrează în acelaşi timp şi partea de taină fără de care principiile îşi pierd adâncimea şi puterea de sugestie. Sufletul copilului e deschis pentru miracol şi mister şi această aptitudine trebuie să i se respecte, ferindu-1 de explicaţii proprii numai omului matur. Religia fiind în esenţă un mister, se înţelege atunci că tactul pedagogic al educatorului trebuie să-1 împărtăşească, păstrându-i întreaga prospeţime şi putere de sugestie. Este de importanţă primordială ca un copil să aibă cunoştinţa Domnului fără ca acesta să fie banalizat şi redus la nivelul lucrurilor obişnuite, prin explicaţii strict empirice. În concluzie, metoda religioasă are obligaţia de a insufla copilului adevărurile de origine divină pe o cale potrivită cu formele lui de cunoaştere. Metoda afectivă Este un adevăr încă incontestabil că faptele sufleteşti implică cele trei dimensiuni fundamentale: inteligenţa, sentimentul şi voinţa, însă elementul fundamental al trăirii religioase rămâne sentimentul. Evident că inteligenţa şi voinţa nu sunt absente din ea dar ele doar complinesc şi secondează sentimentul. Ca atare, profesorul de religie nu trebuie să piardă nici o clipă din vedere, şi faptul este cu atât mai obligatoriu pentru părinţii unui copil, că facultatea asupra căreia trebuie să se aplece cu mai multă atenţie este sentimentul copilului. Cele spuse mai sus dacă impun ca formulă educativă, apelul la resursele afectivităţii, ele impun şi celor ce o practică un puternic sentiment religios. Aşadar este necesar ca acela care aplică metoda afectivă copilului să fie el însuşi alimentat de un real simţământ religios. Să nu ignorăm însă că alături de intelect, afectivitate şi voinţă, în complexitatea noastră psihică există şi o altă dimensiune, aceea a spiritului. Dacă integralismul presupune o considerare concomitentă a tuturor facultăţilor interioare, atunci am greşi grav dacă n-am integra în cuprins şi dimensiunea spirituală. Chiar dacă această dimensiune variază de la individ la individ, ea asigură, însă întrepătrunderea dintre cele mai înalte aspiraţii ale omului cu fiinţa divină. În concluzie, între posibilitatea educaţiei religioase a omului şi forţa lui spirituală există o deplină proporţionalitate. Astfel, dacă educaţia religioasă a copilului începe prin valorificarea elementului psihologic, ea se desăvârşeşte prin valorificarea elementului spiritual. Credinţă şi sinceritate Asemenea tuturor manifestărilor umane, şi credinţa poate fi mai mult sau mai puţin autentică. Nu toţi profesorii de religie au o dotare naturală în trăirea faptului religios. Or, pentru eficienţa modelării copilului, realitatea sentimentului religios trebuie să fie prima armă a educatorului. Nu poţi să faci pe altul să creadă, fără ca tu însuţi să crezi. Respectul faţă de fenomenul religios cere educatorului, chiar în cazul cînd simţământul lui nu este total şi năvalnic şi nu ajunge să-1 înalţe la clipe de transfigurare, să se fereasacă de a suplini această lipsă printr-o gestică şi o inflexiune a vocii, care fac din el un actor şi nu un mesager al lui Hristos. Ascuţimea de observaţii a copilului remarcă uşor cabotinis­mul şi nesinceritatea celor care vor să facă educaţia religioasă. Faptul acesta compromite nu numai educatorul dar şi însuşi obiectul credinţei creştine. Mai mult chiar, copiii trebuie să deprindă naturaleţea care este obiectivarea firească a sincerităţii. Pe deasupra, se ştie prea bine că nici o profesiune nu poate fi exercitată fără ca cel ce profesează adevărurile să nu creadă cu sinceritate în ele. Se înţelege că sinceritatea este unul dintre pilonii corpului social. Dealtminteri este de neimaginat că un om poate să creadă sincer în Dumnezeu fără ca sinceritatea să fie una din trăsăturile care îl caracterizează. Credinţa prezintă însă şi un aspect social şi naţional. Legătura noastră cu credinţa strămoşească are consecinţe fericite, nu numai pe planul înţelegerii şi pacificării interne a ţării, dar constituie şi un zid de apărare împotriva primejdiilor dinafară. Se ştie bine că apelul românilor la ajutorul lui Dumnezeu i-a ajutat să-şi apere glia şi fiinţa etnică. Pentru că am fost un popor credincios, am rezistat tuturor vicisitudinilor. Duşmanii au încercat să ne îngenuncheze şi să ne stăpânească, dar credinţa noastră ne-a înmulţit puterile şi am rezistat cu fruntea sus. Această credinţă în dreptatea neamului trebuie insuflată şi copiilor. Ea îi va ajuta mai tîrziu să-şi apere glia şi valorile spirituale. Dar există o primejdie mai mare decît aceea care ia chipul unei invazii de dincolo de hotare. Această primejdie o reprezintă duşmanul dinlăuntru care transformă arma ucigătoare de trupuri într-o armă care lucrează tăcut dar ucide sufletul. Împotriva acestei arme trebuie să pregătească cu precădere profesorul, sufletul cetăţeanului încă de la vîrsta cînd acesta se află pe băncile şcolii. Faţă de rătăcirile care procedează invidios trebuie să pregătim sufletul copilului. întărindu-i şi luminîndu-i credinţa în Dumnezeu. Două elemente au concurat la păstrarea fiinţei naţionale: limba română şi credinţa ortodoxă. Iar dacă această credinţă ne-a apărat aproape două milenii, să fim siguri că ea ne va apăra şi de aici înainte. Iubirea Este limpede că pentru a câştiga un subiect pentru fundamentele oricărei discipline, dragostea constituie calea cea mai eficientă. Ea pretinde o plinătate sufletească şi o putere de dăruire care depăşesc nivelul obişnuit al dotaţiei noastre lăuntrice. Faptul că Sfântul Apostol Pavel aşează dragostea în fruntea virtuţilor fundamentale are urmări în toate domeniile de viaţă. Cu atât mai mult în relaţia dintre educator si educat. Căci să nu uităm că şi copilul nu este o fiinţă perfectă, pregătită, oricând să ne înţeleagă dragostea şi să dea curs cerinţelor noastre invocate în numele ei. De aici, nevoia ca dragostea să implice în legătura dintre educator şi copil un element de autoritate. Pedagogia presupune alăturarea a două virtuţi aparent contradictorii care se îmbină, însă în expresia: "blândeţe severă". Educatorul este o fiinţă în care direcţiile divergente trebuie să se împace şi calităţile aparent contrare trebuie să păstreze un echilibru deplin. De aici, iubirea de aproapele urmează să se îmbine cu autoritatea spiritului dogmatic. Conform unor anumite păreri, religia nu se învaţă, ci trebuie să se simtă, adică întregul accent trebuie să cadă pe simţire. A pretinde însă că religia nu se învaţă, ci doar se simte, e o primejdioasă eroare. Sentimentul religios presupune neapărat o canalizare prin conformarea la regulile corespunzătoare lui. În aceeaşi măsură trebuie să se ştie că credinţa este o luptă cu răul din noi şi cu răul din ceilalţi, luptă pe care copilul trebuie să o presimtă şi pentru care el trebuie pregătit. În sensul acesta, sufletul copilului trebuie debarasat de slăbiciuni şi comodităţi şi axat pe un simţ al transcendentului sacru, inclus de la sine într-o adevărată trăire religioasă. Acţiunea binefăcătoare a dragostei nu se manifestă numai în cadrul familial şi cu atât mai puţin asupra celui ce o practică. Ea are efecte fericite înăuntrul vieţii sociale considerate în totalitatea ei şi îşi demonstrează virtuţile în orice raporturi interumane. În esenţă dragostea stă în afara oricărui determinism: material, social sau politic. Ea fiind o revărsare spontană din interior, nu atârnă de jocul evenimentelor şi nici de capriciile oamenilor. Dragostea respinge interesul meschin şi cu atît mai mult nu are nimic comuncu calculul şi premeditarea. Acolo unde prezidează norma şi ordinul politic, acolo încetează dragostea. Dragostea nu suportă legiferări sau constrîngeri. Inima învăpăiată de dragoste, dar purificată de zgura instinctelor oarbe, nu cunoaşte obstacole şi îngrădiri. Dragostea te izbăveşte, dar nu ca să te înrobească din nou, ea învinge dar nu impune condiţii celui învins, ci îl ajută să se echilibreze, pe cel învins de patimi şi neajunsuri. Dragostea implică creaţia, descoperind drumuri noi de pătrundere în sufletul copilului. Ea ştie să se aplece asupra fiinţei plăpânde, să-i înţeleagă şi să-i satisfacă nevoile şi să-l aşeze pe temelii de nezdruncinat pînă la capătul vieţii. Aşa cum dragostea zămisleşte puteri creatoare în sufletul adevăratului educator, ea ştie să pregătească şi în sufletul copilului terenul propriu zidirii de sine însuşi. Această zidire îl va ajuta pe copil, astfel ca, ajuns la maturitate să zidească şi el pe alţii la rândul lui. Profesorii ar trebui să ştie că ei se realizează pe măsura în care ştiu să învăluie în dragoste pe elevii lor. Iubirea nu se istoveşte niciodată, ea merge de la iubire la mai multă iubire. Adevărata iubire, mai cu seamă iubirea pe care trebuie s-o nutrească profesorul faţă de elevii lui trebuie să fie de natură spirituală şi să aibă o coloratură creştină. Astfel, împins de o asemenea iubire, profesorul nu se va simţi obosit învăţându-şi elevii, nu se va descuraja cînd elevii nu vor da curs imediat materiei pe care le-a predat-o, iar profesorul nu se va simţi niciodată secătuit de puteri şi dezgustat de profesia lui, dacă va fi mereu alimentat de izvorul dragostei creştine. Pr. Prof. Radu Ilaş

dupa revista ROST

linkuri utile

www.eurodesk.ro
www.edu.ro
ec.europa.eu/education