sâmbătă, 11 octombrie 2008

Calitatea in invatamant

Calitatea în învăţământ este legiferată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 75/12. 07. 2005 – „Asigurarea calităţii educaţiei”, lege care prevede o evaluare externă, bazată pe standarde naţionale şi indicatori de performanţă, dublată de o evaluare internă. Ca instrumente, sunt înfiinţate două agenţii pentru asigurarea calităţii (învăţământ universitar şi preuniversitar, fiecare cu două departamente – unul pentru acreditare, altul pentru asigurarea calităţii). Acest prolog are rolul de jalonare a ceea ce urmează.
Întrucât educaţia înseamnă valoare iar cunoştinţele au valoare de întrebuinţare, putem face o paralelă între ce înseamnă calitatea în standardele internaţionale cu preponderenţă economică şi cum au fost aceste standarde bricolate ca să se reducă la învăţământul românesc.
ISO 9000 este colecţia de standarde internaţionale, independentă de specificul unui sector, ce descrie elementele pe care sistemul calităţii trebuie să le conţină, fără precizarea modalităţilor de implementare ale acestor elemente (care ţine de specificul fiecărei organizaţii). În activitatea practică se utilizează trei termeni pentru definirea calităţii:
1. calitatea proiectată – dezideratul
2. calitatea fabricaţiei – procesarea
3. calitatea livrată – cererea pieţei
Calitatea produselor se creează în cadrul procesului de fabricaţie dar se finalizează la consumator, astfel că interesele producătorului şi aşteptările consumatorului reprezintă două aspecte independente, legate între ele prin gradul de satisfacere.
Revenind la tema calităţii în învăţământ, remarcăm că Legea calităţii educaţiei are o abordare fragmentară a calităţii; mai mult, îi lipseşte o concepţie sistemică articulată deoarece:
- Se defineşte calitatea proiectată însă lipseşte calitatea fabricaţiei (şcoala + dascălii + managementul lor)
- Lipseşte cu desăvârşire calitatea livrată, adică gradul de utilitate socială a produsului şi interesele societăţii
Punctul de vedere al producătorului este exprimat, al consumatorului nu este nici măcar menţionat. Totuşi, legiuitorul nu s–a întrebat în prealabil dacă această calitate în educaţie convine comunităţii, absolvenţilor în ultimă instanţă? Satisface ea nevoile, fie ele şi temporare? Reprezintă un produs de încredere?
Fireşte, aceste întrebări retorice nu află răspuns imediat însă definesc modul de lucru al subsistemului legislativ: superficial, ineficient şi suficient. Din păcate, problemele calităţii în învăţământ, aşa cum au fost ele rezolvate prin O. U. nr. 75/12. 07. 2005 nu se opresc aici. Iniţiativa MEdC de a se autoevalua obturează problema de fond: cine evaluează învăţământul, ghidat de o lege zisă organică ce a fost moşită cinci ani şi peticită cu nenumărate adnotări ulterioare, toate de natură particulară?
Calitatea ar trebui evaluată mai întâi de Ministerul Muncii, prin statisticile privind cuprinderea forţei de muncă (de toate nivelurile), fluctuaţia angajaţilor, gradul de acoperire cu personal calificat în domeniu, cheltuielile cu reconversia profesională, şomajul pe categorii profesionale etc. etc.... dacă s–ar dori o acţiune obiectivă! Pare–se că ministerele nu fac parte din acelaşi guvern... însă oricare ar fi acel guvern, se vădeşte prea puţin preocupat de calitatea viitorului forţei de muncă.
Calitatea în educaţie reprezintă expresia finală a aşteptărilor, dacă aceasta este prima definiţie luată în considerare (există şi definiţia conform căreia calitatea reprezintă costul cel mai mic pentru o utilizare dată). O. U. nr. 75/12. 07. 2005 s–a grăbit să instituţionalizeze două agenţii aservite Ministerului Educaţiei şi Cercetării; cu alte cuvinte se produce o autoevaluare. ARACIS (fostă Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică) – populată cu membri din învăţământul superior; ARACIP (fostă Comisia Naţională de Evaluare şi Acreditare a Învăţământului Preuniversitar) – în subordinea MEdC şi fără componenţă explicită... cum o să–şi exprime ele opinia independentă din interior când, chiar de bună credinţă fiind, nu au decât termene de comparaţie idealizate... de dascăli?!
Cât despre comisiile interne de evaluare... un citat din lege relevă suficient de bine cum se poate aplica o ordonanţă de urgenţă: „Organizaţia furnizoare de educaţie elaborează şi adoptă propria strategie şi propriul regulament de funcţionare a comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii. Conducătorul organizaţiei este direct responsabil de calitatea educaţiei furnizate.” [Art. 11 (2) (3)]. Dând mână liberă instituţiilor şi ameninţând, başca verificările inspectoratului şcolar la şcoli şi a „direcţiilor de resort” în general ne putem aştepta doar la stive de documente justificative produse pe stoc.
O primă concluzie reprezintă tot un citat (aproximativ!): „Ca să îngropi o problemă, creezi o comisie”. Din păcate, comunitatea europeană chiar urmăreşte calitatea în educaţie... însă pragmatic, nu balcanic.

duminică, 5 octombrie 2008

Ziua Internatioanala a Educatiei

De Ziua Internationala a Educatiei, profesorii, elevii si studentii romani nu prea au motive de sarbatoare.

Sistemul autohton de invatamant este considerat invechit, ineficient si nemotivant, iar majorarea salariilor cadrelor didactice ramane principalul subiect de polemica.

Aflati, teoretic, in zi festiva, mentorii si discipolii deopotriva sunt nemultumiti de starea actuala a sistemului de invatamant romanesc, pentru ca metodele de predare sunt invechite si bazeaza pe teorie, si nu pe practica, iar activitatea didactica este prost platita.

Incepand de la elevi si parinti si terminand cu profesorii, toti critca starea educatiei si conditiile pe care le ofera institutiile de invatamant.

"Avem un milion de teme pentru acasa si prea mult de invatat. Eu as vrea ca orele sa fie ca la Discovery, cu exemple si experimente, nu doar formule si definitii. Mie scoala mi se pare plictisitoare de multe ori si cam obositoare", spune un elev de clasa a VIII-a la o scoala din Buzau, citat de NewsIn.

Studentii sunt la fel de sceptici in privinta calitatii invatamantului. Prea multa terorie si prea putina practica, dezorganizare si conditii proaste pentru discipolii invatamantului superior - acestea sunt principalele critici aduse de studenti sistemului educational romanesc.

Nici parintii nu cred ca scoala este suficient de atractiva pentru copii lor. "Invatamantul se lauda cu scoli cu traditie si cu profesori dedicati. Sunt, nu zic nu, dar sunt si multi nepregatiti. Si traditia este de prea multe ori una a predarii intensive. Multi copii cred, din pacate, ca educatia insemna ore lungi de informatie prea putin interesanta, plictisitoare", considera un parinte.

Pe partea activa a procesului educativ, profesorii si specialistii in educatie cred ca invatamantul romanesc este invechit si se aliniaza greu cerintelor societatii moderne.

"Centrat mai degraba pe profesor decat pe student, in consecinta anacronic, ineficient, nemotivant pentru student si, in mare masura, inutil, pentru ca studentul nu afla niciodata de ce ar fi relevant ceea ce invata, cam asta este invatamantul romanesc", spune un asistent universitar care a renuntat la catedra de la Academia de Studii Economice pentru un post de cercetare in strainatate.

El adauga ca una dintre cele mai grava probleme ale educatiei superioare este blazarea, in conditiile in care studentul este dezinteresat pentru ca nu prea intelege importanta a ceea ce i se preda, iar profesorul are la dispozitie prea putine mijloace materiale. sursa Ziare.ro

sâmbătă, 4 octombrie 2008

Tinerii în fata problemelor sociale


Un sondaj de opinie efectuat la diferite institutii de invatamant, a scos la iveala problemele de care se lovesc tineri de varste variate. Astfel, tinerii de 16-18 ani spun ca originea problemelor ce se isca trebuie cautata în atentia insuficienta din partea celor maturi; cei cu vârsta cuprinsa între 19-21, partial 22 de ani gasesc izvorul problemelor în lipsa experientei de viata si cei de 22-24 de ani sustin ca de vina este perioada de tranzitie care traverseaza societatea. Printre problemele cele mai stringente cu care se confrunta societatea în prezent si în special tinerii au fost numite insuficienta mijloacelor financiare (53%), lipsa locurilor de munca (21,25%), alcoolismul, stupefiantele, bolile venerice (22,75%), neîntelegerile între tineri si maturi (3%). 47% din cei chestionati prefera ca odata aparute, problemele sa le rezolve singuri, 24% (majoritatea de gen masculin) le rezolva cu ajutorul prietenilor, 25,5% nu pot sa le solutioneze fara parinti si rude cu influenta si numai 3,5 % merg la biserica si cauta raspunsul la duhovnic. Interesant este faptul ca 62 % dintre respondenti nu au un parinte duhovnic, la care sa se marturiseasca regulat, 28% nici nu stiu ce înseamna parinte duhovnic si doar 10% au un parinte duhovnic..

Paradoxal, dar cel mai mult tinerilor de azi le este frica de singuratate, lipsa banilor destui pentru a-si aranja viata situându-se pe locul doi si frica de calamitati naturale pe locul trei. De aceea si circa 49% dintre respondenti au aratat ca lipsa prietenilor, incapacitatea de a comunica cu semenii, timiditatea sunt pentru ei o adevarata problema, în acelasi timp, însa, atunci când apare vreo problema prefera sa se refugieze în linistea camerei lor. Este o problema caracteristica mai ales pentru persoanele de gen feminin cu vârsta cuprinsa între 16-19 ani. În bratele celor dragi îsi gasesc refugiul aproape (25%), la medic nu merge nimeni, iar la biserica aproape de 5% din cei chestionati.

În speranta de a vedea ce fel de atitudine iau tinerii vis-a-vis de asemenea fenomene cum sunt fumatul, narcomania, avortul, divortul, s-au formulat si câteva întrebari ce au permis acest lucru. Fata de tinerii care fumeaza majoritatea respondentilor (76%) sunt indiferenti si nu iau deloc nici o atitudine. 28 % dintre acestia au fumat cândva sau fumeaza în prezent. Doza zilnica de nicotina ajungând pâna la un pachet de tigari pe zi (la persoanele de gen feminin aceasta ajunge în mediu la 10 tigari). Curiozitatea si prietenii - au fost factorii care au dat nastere acestui viciu si pe care iau specificat respondentii. Altii 22 % îi compatimesc pe fumatori si numai 2% îi dispretuiesc.

Nimeni din cei care au fost chestionati nu au prieteni care se drogheaza. Iar în ceea ce priveste avortul rezultatele sunt foarte interesante. Barbatii în majoritatea cazurilor nu ar îndreptati o femeie care a recurs la avort în nici un caz, specificând ca copilul nu poarta nici o vina, indiferent de situatie. Altii ar face-o în cazul în care ambii ar simti necesitatea înfaptuirii acestui pas. Mai putinii barbati si mai multe persoane de gen feminin au aratat ca lipsa mijloacelor de întretinere a celui nou-nascut ar fi o îndreptatire pentru faptasa. Aproape 38,75 % sunt de parerea ca o boala grava, transmisibila prin ereditate sau pericolul de moarte pentru mama ar fi o scuza.

Pentru multi tineri de azi (69%) dragostea mai reprezinta înca o virtute. Ea naste si rezolva probleme deopotriva. Pentru acestia a te întâlni cu o persoana de sex opus înseamna a se dezvolta multilateral, a obtine o anumita stabilitate în relatii. Persoanele cu vârsta cuprinsa între 20-24 de ani se gândesc deja la o eventuala casatorie. Cei de vârsta mai mica considera ca dragostea naste probleme, de aceea daca si se întâlnesc cu cineva este pentru ca sa se simta mai pe pozitie sau o fac din interes, pentru ca toti fac asa. Putini la numar (15,25%) sunt cei care idealizeaza dragostea sustinând ca ea le rezolva pe toate.

Fata de divort, tinerii iau o atitudine ostila. Pusi în situatia de a trai în preajma parintilor divortati, chiar si pentru cei trecuti de vârsta de 20 de ani acest lucru în majoritatea cazurilor este de neconceput. 37% nu pot sa-si închipuie asa ceva, 23% sunt deplin încredintati ca parintii lor nu pot face asa ceva. Cu mama ar prefera sa ramâna 24% dintre care 20% - fete. Cu tata 12% dintre care 2% - fete. Si 6 % (tineri trecuti deja de vârsta de 21 de ani) prefera sa traiasca în acest caz singuri, vizitându-i periodic pe ambii parinti.

Este interesant si important de mentionat faptul ca persista printre tinerii de azi sentimentul autoblamarii, ei obisnuind sa gândeasca „problema e în mine” ori de câte ori apar ele (88, 75%). Ca parintii sunt de vina în problemele lor cred 2,25% dintre respondenti, iar ca saracia în care se afla Moldova este izvorul tuturor problemelor obisnuiesc sa gândeasca 9% dintre cei chestionati.

Asadar, tinerii de azi se vor a fi protejati mai întâi de toate de stat (desi poate ca e necesar sa se înteleaga ca odata cu stabilirea unor relatii „capitaliste” se vrea o conlucrare între stat si cetatean), ei au nevoie de o atentie mai sporita din partea celor maturi si poate ca de o prezenta mai accentuata a lui Dumnezeu în vietile lor…

APEC

miercuri, 1 octombrie 2008

Care este varsta minima pentru angajare?



Sezonul estival se incheie si odata cu el inceteaza si o serie de contracte individuale de munca pe perioada determinata ale elevilor si studentilor incheiate pentru desfasurarea unor activitati cu caracter sezonier. Deschiderea noului an scolar si universitar nu reprezinta insa pentru toti elevii si studentii motivul abandonarii prestarii muncii in calitate de salariat.

Pentru aceia care doresc obtinerea unor venituri suplimentare celor pe care parintii le asigura pentru intretinerea pe parcursul anilor de studii, exista alternative demne de a fi retinute. O varianta convenabila ambelor parti ale raportului de munca este prestarea acesteia in temeiul contractului individual de munca cu timp partial, care poate fi incheiat atat pe perioada nedeterminata sau determinata.

Ceea ce trebuie sa stim este ca varsta minima pentru angajarea unei persoane este de 16 ani.

Cu acordul parintilor sau al reprezentantilor legali, persoana fizica poate incheia un contract de munca in calitate de salariat si la implinirea varstei de 15 ani, pentru activitati potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile si cunostintele sale, daca astfel nu ii sunt periclitate sanatatea, dezvoltarea si pregatirea profesionala.

Este interzisa incadrarea in munca a persoanelor sub varsta de 15 ani.