Ion

Nu stiu cum mi-a venit sa ma gandesc la Ion, pe care lumea il poreclea "prostul satului". Cu hainele lui zdrentaroase, cu zambetul lui tamp, dar larg, cu caciula jerpelita si bocancii intotdeauna prea mari, scalambaiati, niciodata cu sireturile legate... Tot timpul Ion umbla prin sat , zambind la oameni. De fapt, el asteapta sa i se dea ceva, dar nu cere. Se uita zambind la tine, iar daca nu-l cunosti, poti crede ca vrea sa se imprieteneasca si sa-ti spuna o taina mare. Nu stiu insa daca l-am auzit vorbind coerent vreodata, povestind sau dialogand cu cineva. Daca-l intrebi ceva, raspunde scurt, repezit, ca si cum s-ar teme ca, intinzandu-se la vorba, isi poate pierde zambetul. Si atunci arunca repede vorbele si se intoarce la ce stie el mai bine. Mi-a trecut prin cap intrebarea " Oare Hristos este si in Ion? In zdrentele si-n lipsa lui de gandire?" Ceva imi raspunde: "Hristos este mai ales in oameni ca Ion. Sau poate in mila pe care Ion o starneste celor care ii intind o paine, un ban ori un castron cu mancare. Poate de aceea Ion nu vorbeste, ci zambeste larg.