miercuri, 13 octombrie 2010

cui lasati copii dupa ore?

ASOCIATIA NOASTRA OFERA SERVICII PROFESIONISTE DE SUPRAVEGHERE A SCOLARILOR, DUPA ORE.

anunt

Programele de educaţie non-formală, pe care le susţinem se desfăşoară pe parcusul unei zile(8 ore) şi abordează subiecte precum: project-management, branding personal, organizare a timpului, vânzări, managementul echipei şi vorbire în public. Ele vor dezvolta participanţilor o conduită a personalităţii orientată spre succes şi vor contribui la cultivarea unor abilităţi esenţiale care să folosească mai departe în realizarea activităţilor specifice, atât de natură personală, cât şi profesională. Cei care facilitează aceste traininguri sunt traineri pasionaţi, entuziaşti, care au experienţa lucrului cu mediul organizaţiilor studenţeşti, dar şi cu cel corporatist din Român

vineri, 11 iunie 2010

Ce inseamna sa fii profesor bun?

cred unii ca a fi profesor bun inseamna neaparat sa pui note mici, sa te uiti urat la copii ori sa ai un card de corigenti. Esti respectat, esti bun. E cat se poate de fals, dupa parerea mea. Astfel de oameni nu fac decat sa bage spaima in elevi, sa-i traumatizeze si sa-i indeparteze de scoala. DVS ce parere aveti?

vineri, 30 aprilie 2010

Scoala in Portugalia

jurnal. De o saptamana sunt aici, in Barreiro, Portugalia, aproape de Lisabona. Vizitez, impreuna cu alti cativa colegi, un liceu cu aproape 900 de elevi. Sunt diferente foarte mari in privinta structurii invatamantului. Elevi relaxati, netraumatizati de note , videoproiectoare in fiecare clasa, profesori foarte bine platiti...

luni, 15 martie 2010

ce se castiga in instanta se anuleaza prin ordonanta

Vladescu: Atata timp cat Guvernul acorda drepturi salariale, le poate si suspenda Astazi, ora 15:29 Elena Ungureanu, Anca Dumitrescu
"Masura amanarii platilor salariale castigate in instanta in 2010 de catre bugetari are legatura cu un sistem in care ar trebui totusi sa stabilim cine legifereaza in domeniul cheltuielilor salariale si atata timp cat Guvernul poate sa acorde drepturi, Guvernul poate sa si suspende acele drepturi" a declarat Sebastian Vladescu, ministrul finantelor publice, in cadrul unei conferinte de presa organizate de MFP, luni.

Guvernul a aprobat, prin OUG nr. 18/2010 amanarea la plata a restantelor salariale castigate de bugetari in instanta in anul 2010, hotarand ca acestea sa fie esalonate pe o perioada de 3 ani, respectiv din 2011 pana in 2013.OUG nr. 18/2010 modifica OUG nr. 71/2009 si a intrat in vigoare pe 12 martie, fiind publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 162.Decizia de amanare a platii salariilor „nu este un refuz de a pune in aplicare o hotarare a justitiei, ci este o corelare intre o hotarare a justitiei si posibilitatile reale ale bugetului, a adaugat Sebastian Vladescu.Totodata, ministrul a completat ca, aceste decizii judecatoresti nu pot aparea „din senin”, pentru ca bugetul s-ar dezechilibra complet si oricum nu exista lichiditate, pentru ca ea nu a fost niciodata prevazuta.„Mergand la extrem, daca maine cineva decide intr-o instanta ca toate salariile din Romania trebuie triplate, in mod normal Guvernul ar trebui sa tripleze salariile” a exemplificat Vladescu.Masura luata de Guvern pentru amanarea platii restantelor salariale castigate in instanta de bugetari, „are legatura cu un sistem in care ar trebui totusi sa stabilim cine legifereaza in domeniul cheltuielilor salariale intr-o tara, si atata timp cat guvernul poate sa acorde drepturi, guvernul poate sa si suspende acele drepturi”, a continuat Vladescu.Ministrul recunoste ca, desi in final se ajunge la concluzia ca Guvernul nu poate sa suspende drepturi pe care le-a acordat, acest lucru creaza totusi necesitatea unor cheltuieli bugetare suplimentare, neplanificate, pe care statul nu si le permite.„Din acest motiv pentru a include cheltuielile respective in buget, ai nevoie de spatiu bugetar, care, in acest moment, nu exista”, a completat ministrul finantelor.„Daca s-ar plati toate salariile rezultate din hotararile judecatoresti, ar insemna ca undeva din buget se taie. Fie de la investitii, fie de la pensii, fie de la cheltuieli de sanatate, pentru ca banii aia nu au fost prevazuti in buget la momentul in care s-a constituit”, a concluzionat ministrul finantelor publice.Mentionam ca potrivit OUG nr.18/2010, plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii in perioada 1 ianuarie—31 decembrie 2010,se realizeaza astfel:a) in anul 2011 se plateste 34% din valoarea titlului executoriu;b) in anul 2012 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu;c) in anul 2013 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu.”Guvernul isi motiveaza decizia prin faptul ca nepromovarea unei astfel de ordonante de urgenta ar avea drept consecinta imposibilitatea mentinerii echilibrelor bugetare si, in mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne si internationale asumate de Executiv, inclusiv in ceea ce priveste nivelul deficitului bugetar.Totodata, Guvernul apreciaza ca pana in prezent exista dificultati in ceea ce priveste executarea hotararilor judecatoresti avand ca obiect drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar si considera ca e necesara instituirea unor reglementari speciale, cu aplicabilitate limitata in timp, privind executarea silita a hotararilor judecatoresti prin care se acorda drepturi salariale bugetarilor.In intervalul celor 3 ani prevazuti de actul normativ, orice executare silita se suspenda de drept.Sumele platite in temeiul ordonantei se actualizeaza cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul National de Statistica.Esalonare si pentru drepturile castigate in instanta anul trecutGuvernul a adoptat in vara anului trecut OUG nr. 71/2009 prin care a stabilit esalonarea platii unor sume reprezentand drepturi salariale ale personalului bugetar, prevazute in titluri executorii pe urmatorii 3 ani.Potrivit actului normativ, plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2009, se va realiza dupa o procedura de executare care incepe astfel:a) in anul 2010 se plateste 34% din valoarea titlului executoriu;b) in anul 2011 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu;c) in anul 2012 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu.

sâmbătă, 6 februarie 2010

prezentarea in engleza a obiectivelor APEC

APEC is a non-profit making association founded in 2008. APEC constitutes an initiative of University, Enterprise and Social actors Training Partnership promoting Professional Training, Transfer of Technology and Regional Development in the frames of the European Community.

APEC operates as a Social player in collaboration with Local and Regional Government authorities in the following areas:

· Regional development

· Vocational Education and Training

· IT Applications and Consultancy on IT issues

· Transfer of Innovation

· Social Cohesion
· Inter-regional co-operation

· Intercultural society

· Research



APEC gives particular attention to design, planning and implementation of tailor-made training courses on various technical, management or pedagogical topics. It organises and implements programs of initial and continuous non-formal vocational training, in-company training, distance learning education and other related activities.


APEC relies on the membership of various significant SME’s of the Roumanian regions, as well as on the participation of Academic institutions, local and regional authorities, and other social partners from Greece. Its members share long - term technological goals and closely co-ordinate their activities for research, training and information dissemination in order to reach the above objectives.



APEC has also a long experience in EU funded projects throughout which we have had the chance to work with different target groups (unemployed women, pupils, young students, university graduates, teacher, trainers, guidance counselors, mentors, professionals, people with mental or physical disabilities). Furthermore, through the long presence of APEC in the EU, we have developed a network with significant partners all across the Europe and we will be able to actively contribute to the dissemination activities of the project results.


I am looking forward to hearing from you and I remain at your disposal for any further information.
With the kindest regards,
EUGENIA DRISCU

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Inceput in forta!

Anul 2010 este declarat ANUL INTERNATIONAL AL TINERILOR. De aceea APEC va desfaura activitati specifice capacitarii tinerilor. Pentru un mai mare impact educational, asociatia noastra face inscrieri de voluntari. Va asteptam.