Ion

Nu stiu cum mi-a venit sa ma gandesc la Ion, pe care lumea il poreclea "prostul satului". Cu hainele lui zdrentaroase, cu zambetul lui tamp, dar larg, cu caciula jerpelita si bocancii intotdeauna prea mari, scalambaiati, niciodata cu sireturile legate... Tot timpul Ion umbla prin sat , zambind la oameni. De fapt, el asteapta sa i se dea ceva, dar nu cere. Se uita zambind la tine, iar daca nu-l cunosti, poti crede ca vrea sa se imprieteneasca si sa-ti spuna o taina mare. Nu stiu insa daca l-am auzit vorbind coerent vreodata, povestind sau dialogand cu cineva. Daca-l intrebi ceva, raspunde scurt, repezit, ca si cum s-ar teme ca, intinzandu-se la vorba, isi poate pierde zambetul. Si atunci arunca repede vorbele si se intoarce la ce stie el mai bine. Mi-a trecut prin cap intrebarea " Oare Hristos este si in Ion? In zdrentele si-n lipsa lui de gandire?" Ceva imi raspunde: "Hristos este mai ales in oameni ca Ion. Sau poate in mila pe care Ion o starneste celor care ii intind o paine, un ban ori un castron cu mancare. Poate de aceea Ion nu vorbeste, ci zambeste larg.

SE CAUTA VOLUNTARI

daca vrei sa schimbi ceva si nu stii de unde sa incepi, noi iti oferim o posibilitate: FII VOLUNTAR APEC!

oameni care au nevoie de ajutor

sunt 7 frati si doi parinti, intr-un sat sarac din Botosani. Au doar alocatia celor mici si ce mai castiga tatal din munca pe la vecini. Le ajunge doar de mancare. Vor sa termine scoala, mai ales cele mici. Plang dupa niste caiete, dupa rechizite ori cartile pe care le vad la colegi. Iarna pentru ei a fost grea si inca mai este.Sufera in tacere, dar asteapta si stiu sa aprecieze o mana de ajutor. Le e de folos orice: haine mari sau mici, incaltari, pixuri, caiete...Orice.

APEC deruleaza proiectul O CARTE, O VIATA,

 in colaborare cu mai multe institutii din Iasi.

Daca exista lumina in suflet, 
Persoana  va  fi  frumoasa. 
Daca exista frumusete  intr-o persoana, 
Va fi armonie in casa. 
Daca in casa este armonie, 
Va fi ordine in tara. 
Daca in tara va fi ordine,
 Atunci va fi pace in lume.Proverb chinezesc

"Care este culmea educatiei?"
"Pana la varsta de 1 an, ne straduim sa ne invatam copiii sa mearga si sa vorbeasca, pentru ca apoi, toata viata, sa le spunem: TACI DIN GURA! si STAI JOS!"

Scoala, in ochii elevilor: o puscarie inutila, dar obligatorie. Rezultatul e societatea romaneasca

---

Video
Scoala, in ochii elevilor: o puscarie inutila, dar obligatorie. Rezultatul e societatea romaneasca (00:32)

---

Vezi pe www.voyo.ro, in format HD, emisiunea "Romania, te iubesc!". Invatamantul romanesc ramane repetent in fata elevilor. Copiii sunt adesea criticati, uneori pedepsiti. Dar si profesori ajung umiliti si batjocoriti.

20 de ani de reforme n-au fost in stare sa pregateasca tinerii pentru viata. Subfinantarea educatiei a reusit doar sa tarasca in mizerie statutul de profesor si starneasca repulsie fata de scoala si din partea copiilor si a profesorilor.
Iar tanara generatie ne arata cu degetul: suntem de vina. Copiii ne dau si solutia, doar trebuie sa-i ascultam.
In clasa a 10-a, liceenii, docili in banci, scriu dupa dictare. Caietele se umplu de notiuni teoretice.
Testul pentru clasa a II-a pe care il pica 50% dintre adulti. Tu poti sa-l rezolvi?
Intr-un oras din Gorj, de exemplu, ora de "comunicare" se desfasoara... ca la carte. Elevi si profesor, cot la cot, pastreaza aparentele in fata camerei de filmat - in realitate, intre acesti adolescenti si mentorul lor e o prapastie care tine de insasi teoria comunicarii, sau mai bine zis de practica ei.
Anul trecut, aceeasi clasa a reusit sa-i dea profesorului de "comunicare" o lectie de umilinta. In rasetele colegilor, elevul de-a IX-a ii comunica profesorului - cum stie el mai bine - ca nota e nedreapta. Baiatul a platit pentru accesul de furie cu nota 4 la purtare.
Nimic nu s-a schimbat insa si nimeni nu pare sa-si doreasca vreo schimbare.
Asa ca, filmul de pe internet a fost catalogat "exceptie", pedepsita conform legii si basta. In realitate, aceste "exceptii" tind sa devina obisnuinta, pe masura ce profesorul decade de la an la an in ochii copiilor.
Iar copiii protesteaza fata de sistemul de invatamant, in felul lor: elevii desconsidera profesorul care ii subestimeaza, sunt nemilosi cu profesorul care nu-i poate stapani, scarbiti de cel care le permite sa joace lapte gros la ora in loc sa-i invete ceva.
Noroc ca anul acesta, 1 aprilie n-a picat intr-o zi de scoala, fiindca farsele de 1 aprilie facute profesorilor au devenit de-a dreptul diabolice.
Salariile proaste din invatamant au facut o antiselectie a profesorilor. Iar razboiul dintre cele doua tabere e intretinut de sistemul clasic de predare, static, bazat pe memorare.
Dar vechiul sistem si-a dovedit defectul: a reusit cu brio sa timoreze generatii intregi, sa distruga personalitatea, sa infranga orice simt practic si orice incredere in propriile puteri.
Rezultatul e societatea romaneasca - incapabila sa construiasca, plina de coruptie si carcoteala, incapabila sa se schimbe si dupa 20 de ani de la caderea comunistilor.
Si totusi, subfinantarea educatiei a reusit o schimbare: azi, multi profesori nu se mai ridica la asteptarile copilului, nici ale parintelui.

Cu tot cu mult trambitata formare si reformare, prapastia - oricum intretinuta de acest sistem clasic - a crescut. Iar scoala pare azi chiar si pentru cei mai curiosi copii o puscarie inutila dar obligatorie.
Marc si Ariadna, de exemplu, cresc intr-o familie de actori. Parintii le incurajeaza sinceritatea si simtul dreptatii. Si vin adesea revoltati de la scoala.

Profa de fizica nu se tine de cuvant, cea de mate se ocupa doar de preferatii ei, cea de franceza da note pe poezii invatate pe de rost.
Ariadna e mai toleranta, dar Marc are reclamatii peste reclamatii.
Deocamdata, parintii sunt cei care fug, isi fac vize de flotant - doar doar copiii lor vor fi acceptati la "cea mai buna scoala". Culmea, parintii au ajuns sa cumpere de la notar declaratii pe propria raspundere ca sunt de etnie germana, numai ca sa-si inscribe copilul la liceul german unde e o concurenta pe locuri mai ceva ca la facultate. Unii ba chiar divorteaza, fiindca familia monoparentala are legal mai multe sanse sa-si aleaga scoala, decat familia intreaga. S-a ajuns la situatii aberante in care unele invatatoare fac ele casting si isi aleg copiii in functie de statutul si salariul parintilor.

Intelegem ca nu. Dar cu toata spaga si cu toate pilele, parintii - sau mai bine zis, copiii iau plasa! Fiindca Ministerul Invatamantului nu face casting.

In scoala romaneasca, personajul ajunge in fata clasei fara ca cineva sa-l fi vazut vreodata la fata, sa-i fi testat vocatia de pedagog, pe baza unui simplu examen scris, de multe ori si el picat. Anul trecut, examenul de titularizare si apoi cel de suplinire au fost dezastru.
Cu sau fara rusine, Ministerul Invatmantului i-a angajat si pe acestia. Fiindca oricum altii n-avea de unde.

Concurs pentru bicilisti

Ai o bicicleta? Foloseste-o! APEC organizeaza un concurs-maraton: daca reusesti sa parcurgi cei 30 de km care despart Iasiul de satul Domnita, esti declarat castigator! Primesti diploma, bani, carti!INSCRIE-TE pana pe data de 1 iulie!

ELEV ROMÂN, ELEV ENGLEZ

Elevii români care au învăţat în Anglia spun că au ajuns să iubească materii care în ţară li se păreau imposibile.

Predarea după dictare şi memorarea sunt coordonatele pe care funcţionează şcoala românească. Pasiunea şi creativitatea stau la baza metodelor de predare în şcolile din Anglia. Orarul unui copil din România are cel puţin cinci ore pe zi. Urmează apoi meditaţiile şi pregătirea temelor pentru a doua zi.

În Anglia elevii îşi aleg materiile în funcţie de preferinţe. Pregătirea individuală se face în timpul orelor de şcoală, şi nu acasă. Repetiţiile pentru serbările de Crăciun sau excursiile fac parte din programul şcolar.

CUM ÎNVAŢĂ COPIII ROMÂNI ÎN STRĂINĂTATE

În timp ce elevii noştri sunt cocoşaţi de lecţii, cei care au avut şansa să studieze şi în alte ţări spun că acolo învăţau de plăcere. Metodele de predare din România nu-i pregătesc pe elevi pentru o competiţie cu europenii. Tinerii români care au studiat peste hotare ne arată cât de ineficientă e şcoala românească.

Toate pretinsele reforme din sistemul românesc de educaţie au ocolit esenţialul şi au lăsat în urmă: programe şcolare greoaie şi foarte încărcate, manuale controversate şi schimbate nesemnificativ în ultimii 12 ani. La acestea se adaugă metode de predare vechi, dascăli îmbătrâniţi, sisteme de evaluare proaste.

Anii de gimnaziu şi de liceu sunt o corvoadă pentru mulţi elevi. Copiii şi tinerii sunt siliţi să memoreze o cantitate imensă de informaţii. Multe nu le vor fi de folos niciodată în viaţă: inegalele duble de la matematică, formule complicate de hidrocarburi sau critică literară la profile tehnice.

Din cauza metodelor de predare din şcoala românească bazate în special pe dictare, memorare, redare, elevii au de studiat enorm şi acasă. Notele sunt importante deoarece în funcţie de medii se face admiterea la liceu şi la facultate.

„Un elev de 12 ani trebuie să muncească peste 12 ore pe zi, pentru că are, în medie, şase ore de şcoală. Pentru fiecare materie de a doua zi ar trebui să lucreze aproximativ o oră, la care se adaugă şi două ore de meditaţii. Până şi cele mai uşoare materii sunt supraîncărcate cu teorie preţioasă şi ermetică şi nefolositoare. Copiii noştri studiază de cel puţin două ori mai multe discipline decât colegii lor din UE“, ne-a scris Mihaela, pe www.adevarul.ro

Copiii români care au studiat în ţări europene ne‑au povestit cum i-a pregătit gimnaziul şi liceul pentru facultate şi pentru carieră, cum le-au fost studiate aptitudinile, cum au putut să aleagă multe dintre materiile pe care le doresc.

„Adevărul“ vă prezintă poveştile unor elevi români care au avut şansa să înveţe în alte sisteme de educaţie. Până să plece din ţară aveau impresia că sistemul românesc e cel mai tare. Că elevii români sunt cei mai buni şi oricum ar fi îi surclasează de departe pe cei vestici la cultură generală şi inteligenţă. Când au ajuns acolo au înţeles de fapt cât de departe sunt.

În Anglia, dascălii încurajează creativitatea

Mihaela Ghenea are 18 ani şi a studiat până în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“ din Craiova. Acum este elevă în clasa a XIII-a la Langley Park School, din oraşul Beckenham, Marea Britanie. „Înaintea începerii anului şcolar ne alegem materiile pe care vrem să le studiem. Eu am ales psihologie, sociologie, drept, politica Marii Britanii şi japoneza, pentru că vreau să fac Facultatea de Drept“, ne-a povestit Mihaela.

Manualele sunt gratuite. La fel şi caietele, pixurile colorate şi alte materiale. „La clasă suntem 15 elevi, iar orele sunt foarte degajate. Dacă nu am înţeles ora, îşi fac timp să mai treacă pe la noi după terminarea cursurilor. Aici, profesorii au pretenţia să înţelegem că nu mai suntem copii. Eseurile pe care ni le dau trebuie făcute în totalitate de noi, nu acceptă să le copiem de undeva. Vor să fim creativi, să exprimăm opinia noastră“, povesteşte Mihaela.

Ea a adăugat că educaţia britanică se axează mult pe lucrul în echipă. Elevii trebuie să prezinte oral proiecte, aşa cum se întâmplă şi mai târziu, la job.

Mihaela are doar patru materii pe zi. „De exemplu, pentru drept trebuie să citesc lecţia din carte, să caut legile, fiecare caz în parte, să ştiu ce a hotărât judecătorul şi ce principii au fost stabilite“. Examenele se dau la final de an din toată materia. Subiectele sunt unice. „Dacă ar fi să aleg între sistemul de aici şi cel de acasă, l-aş alege pe cel de aici, pentru că te pregăteşte pentru viitor“, a adăugat Mihaela.

Sistemul belgian

Roxana Vătăşelu are 18 ani şi este elevă în clasa a XII-a la Şcoala Centrală din Bucureşti. Timp de patru ani a studiat în Belgia, la Institutul „Marie Immacule Montjoie“ din Bruxelles. Cursurile începeau la ora 8.30 şi ţineau până la 16.30, oră la care se terminau şi temele.

Tânăra spune că, în fiecare şcoală belgiană, profesorii sunt cei care fac programa şi manualele. „Practic, nu sunt manuale ca în România, ci fascicule xeroxate pe care profesorul le împarte la clasă şi pe care elevii le adună în clasoare. Nu aveam materii obligatorii, ci numai opţionale. Eu nu eram prea bună la matematică, aşa că am ales ştiinţele. Aveam şase ore pe săptămână de fizică, chimie, biologie şi trei ore de mate.

Nu îi stresează cu extemporale-surpriză

Roxana spune că la şcoala belgiană nu avea emoţii. „Nu exista acest «Vai, dacă mă ascultă, că nu ştiu». Acolo, testarea se face numai scris. Profesorii anunţă din timp că avem lucrare. Fiecare elev avea un jurnal de clasă, un fel de legitimaţie. Era, de fapt, o agendă unde îţi treceai tot programul fiecărei zile, pe ore“, explică Roxana. În cei patru ani de studii a făcut toate sporturile din lume, de la box la scrimă, escaladă, înot.

Lecţie despre bestseller, nu poveşti rurale

Subiectul multor lecţii era ales de profesor împreună cu elevii. „La literatură ne întreba: vreţi să vorbim azi despre Camus? Dacă nu voiam, făceam altceva. În general, la literatura franceză nu discutam numai de clasicii francezi. Vorbeam şi de Shakespeare, dar mai ales vorbeam despre ultimele cărţi apărute. Despre bestseller-uri. Şi despre filmele pe care le vedeam. Sistemul era foarte prietenos şi deschis, nu ca aici, când vorbeşti numai despre „Ion“, romanul lui Rebreanu, şi atât“.

Roxana declară că, în cazul în care un elev nu înţelegea lecţia, educatorul nu trecea mai departe. „A doua zi, profesorul de la clasă schimba metoda. Dacă nici aşa nu înţelegeam, chema un alt profesor să ne explice. Până pricepeam“.

Tânăra a simţit că, în sistemul de educaţie belgian, efortul ei este valorizat. „De pildă, am avut odată un proiect la franceză. Ni s-a dat o carte de citit. Literatură. Era o carte despre un cuplu de îndrăgostiţi. Pe baza cărţii trebuia să facem un medicament. Eu am făcut o cutie dintr-o carte de medicină în care am pus o seringă şi un plasture. Şi l-am numit «vaccinul antisingurătate». Profesoara de franceză mi-a spus că ceea ce am făcut eu este o operă de artă. M-a întrebat dacă nu vreau să prezint proiectul la o sărbătoare a şcolii. Am făcut-o şi m-am simţit foarte bine“, a mai spus Roxana.

Dotări

Profesorii britanici au la clasă calculator cu imprimantă şi proiector. Pun preţ pe creativitatea elevilor şi nu acceptă ca eseurile date ca temă să fie copiate de undeva.

Ce spun copiii

Înaintea începerii anului şcolar ne alegem materiile pe care vrem să le studiem, spune Mihaela Ghenea, elevă în Marea Britanie.

La literatura franceză discutam despre clasici, dar mai ales despre ultimele cărţi, povesteşte Roxana Vătăşelu, acum elevă la Şcoala Centrală.

Cum facem să le placă şcoala?

Prof. univ. dr Nicolae Zamfir, preşedintele Societăţii Române de Fizică şi membru corespondent al Academiei Române, spune că sistemul de educaţie din România trebuie reformat cu totul. „Manualele trebuie să aibă legătură cu practica şi să conţină acele „cârlige“, adică să fie atractive pentru elevi. Profesorul trebuie să le explice că ceea ce învaţă are legătură cu practica“, a explicat specialistul.

Testarea elevilor ar trebui să se facă la nivel regional, cu subiecte personalizate în aşa fel încât rezultatele să nu mai fie la îndemâna profesorului de la clasă, cum este acum.

Clasele ar trebui împărţite pe module. „La modulul A, să zicem, intră elevii foarte buni la matematică şi fizică. După un an se face evaluarea. Dacă şcolarul nu face faţă, trece la modulul B, unde nivelul de predare e mai scăzut, şi tot aşa“, a spus Zamfir. El apreciază că, într-un astfel de sistem, cei mai slabi nu i-ar mai trage în jos pe cei mai buni şi s-ar putea asigura atât pregătirea elitelor, cât şi pregătirea generală.

Dincolo, şcoala e mai puţin stresantă

Anca Tatiana Bordea din Finişel, comuna clujeană Săvădisla, are 18 ani şi este în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu“ din Cluj-Napoca. Ea s-a reîntors în România după cinci ani de şcoală la Madrid.

Are norocul că în Cluj-Napoca a găsit un liceu teoretic cu clasă de limba spaniolă, unde continuă să studieze intens limba şi literatura spaniolă, dar şi opţionale precum istoria sau civilizaţia spaniolă.

Face eforturi pentru a se readapta, s-a integrat în clasa a XII-a D a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu“ din Cluj-Napoca, unde se bazează pe ajutorul şi înţelegerea profesorilor şi colegilor pentru a recupera cinci ani în care nu a mai studiat materii precum Limba şi Literatura Română sau Geografia. “La muzică aveam la dispoziţie, în schimb, o sală cu foarte multe instrumente”, spune Anca.

Anca nu se mai gândeşte acum decât la întoarcerea la facultate în Spania, fie şi pentru un semestru. „Trebuie să mă concentrez să îmi iau Bacalaureatul, pentru că nu îmi e uşor să recuperez materiile pe care le-am abandonat înainte să încep clasa a VII-a“, spune Anca.

Tea Vasilescu, 24 de ani, a urmat clasele a IX-a şi a X-a la Liceul Teoretic „Horia Hulubei“ din Măgurele. În 2003 s-a mutat în Tennessee, SUA, în clasa a XI-a la Oak Ridge High School.

„În România eram la secţia de matematică-informatică. Am plecat cu prejudecata că românii au cea mai tare şcoală. Până nu am ajuns în State nu-mi dădeam seama că şcoala poate fi şi altfel“, spune fata.

„În America stăteam şase ore pe zi la şcoală, în fiecare zi aceleaşi, în aceeaşi ordine. Ne duceam la cursuri în săli diferite, cu elevi diferiţi. La început de an, consilierul te ghida ce cursuri îţi sunt necesare pentru a-ţi dezvolta anumite abilităţi. Asta în funcţie de înclinaţiile tale către un anumit domeniu. Ei, aceste cursuri erau obligatorii şi, fără a trece examenele la ele, nu terminai liceul. Aveai de ales din mai multe categorii: de la matematică la istorie, ştiinţe naturale, limbi străine până la literatura engleză. Eu am optat pentru matematică“.

Fără „scos la tablă şi spus lecţia“

Elevii americani nu ştiu ce e aceea să fii scos la tablă şi ascultat. Evaluarea se face printr-un sistem de examene anunţate şi lucrări pe diferite teme.

„La fiecare curs aveam cel puţin o lucrare ce însemna prezentare în faţa clasei, bine documentată, după modelul de la facultate, dar mai uşoară ca structură. Am avut ocazia să aleg activităţi extracurriculare. M‑am înscris la cluburi de artă, minorităţi, studenţi străini, computer şi franceză. Cele mai frumoase amintiri le am din aceste cluburi. Am fost în excursii în Atlanta, Nashville, Chattanooga, vizite culturale la muzee“, povesteşte Tea.

Tot în şcoala americană, franceza i-a plăcut foarte mult. În România, aproape o ura. „A început să-mi fie dragă franceza şi să-mi doresc să fac ceva în viaţă. Înainte era o mare lălăială, rutină. Aici mi s-a dezvoltat gustul pentru călătorii şi lectură. Ceea ce e mare lucru şi regret doar că nu am avut ocazia să descopăr America mai de mult“.

“Cum învaţă copiii români în străinătate” – Articol apărut în Adevărul, 14.11.2009, autori Daniela Serb, Tudor Cutuş, Andreea Marin

APEL DE SUFLET

Se apropie scoala si 20 de copii din satul Domnita nu vor putea sa mearga sa invete. Au nevoie de incaltaminte, de haine si de rechizite. Facem un apel la toti cei care au un surplus din aceste articole si ar putea sa trimita cate ceva pentru copiii acestia necajiti. Lucrurile pot fi trimise pe adresa reprezentantului APEC:AURELIA BOBIRNAT, sat Domnita, com. Tibana, jud. Iasi. MULTUMIM SI DUMNEZEU SA VA DEA INSUTIT!